Speranţă, Schimbare, Progres şi... 'Decepţia Obama' (VIDEO)
Posted by: Paul Dorneanu on 2009-03-14 01:52:26
Source: Infowars.com
Deceptia Obama
În timp ce pendulăm pe marginea unui amplu declin economic alimentat de politicile monetare excesiv inflaţioniste a guvernelor şi a cartelurilor bancare internaţionale sub care operează, poporul american s-a întors către un om care le-a fost prezentat cu încredere ca fiind ultima lor SPERANŢĂ.
În timp ce privim fix dincolo de prăpastie într-un abis cultural, moral şi spiritual care a fost adus din ce în ce mai aproape de către politicile străine care au intervenit de-a lungul deceniilor şi de creşterea unui plan politic dominat de un complex militar şi industrial, masele s-au identificat cu strigătul pentru SCHIMBARE organizat cu grijă.
În timp ce privim de-a lungul unei dezbinări cât mai îndepărtate dintre libertatea lipsită de constrângeri şi un sistem autoritar întărit de continua distrugere a libertăţilor fundamentale, publicul a ales să-şi investească încrederea fragilă într-o imagine despre care au fost convinşi cu tărie să o asocieze cu PROGRESUL.
El este Obama.
Aceasta este DECEPŢIA OBAMA.
Decepţia Obama dezvăluie frauda cinică din spatele imaginii pline de farmec a noului preşedinte, un bărbat rafinat care a ieşit în faţă pentru oligarhiile corporatiste care au preluat controlul ţării din umbră.
Filmul nu este despre politica de stânga sau de dreapta, ci caută să elucideze planul bine înrădăcinat de a folosi America şi populaţia sa lipsită de înţelepciune ca motor pentru o dominaţie globală, în timp ce pretinde că ar reprezenta interesele naţiunii.
Poate cel mai important, documentarul arată că, deşi Barack Obama a avut cele mai bune intenţii din lume, nu aveau să fie dus la bun sfârşit deoarece este bine ţintuit într-o permanentă şi clandestină structură a puterii care trece dincolo de preşedinţi, graniţe şi economii.
Decepţia Obama scoate în evidenţă faptul că numai prin înfruntarea şi contestarea acestei arhitecturi dusă la extremă, modul de operare care a ajuns să ne formeze felul de a trăi şi lumea din jurul nostru, putem să ajungem cu adevărat la o schimbare palpabilă şi reală.
Cei care au sprijinit alegerea lui Obama îşi vor schimba fără îndoială părerea când vor vedea cum continuă să răspândească maşinăria războiului, cum a permis intenţionat şi meticulos să existe în continuare cadrul torturii şi al extrădării, cum a sprijinit personal cauţiunile bancare, cum a promovat planul elitist al Uniunii Nord-Americane şi multe altele.
Interviuri la care iau parte diverşi analişti economici, politicieni, profesionişti în afaceri, jurnalişti, scriitori, comentatori sociali şi prezentatori, toţi dinre cei mai buni, pe lângă cercetarea empirică şi analiza făcută de Alexis Jones şi de echipa Infowars, Decepţia Obama este pe de o parte o investigaţie politică şi pe de alta o explorare culturală a timpurilor fundamentale şi decisive în care trăim.
Visited: 5094 times
| traducere titlu Paul Dorneanu on 2009-05-12 22:49:09 | |
| schimbati odata traducerea asta de copii fara nume on 2009-04-29 00:48:09 | |
